Manastirea Voronet se afla pe malul unui rau, la capatul unui sat mare cu acelasi nume, aproape de orasul Gura Homorului.
Varsta asezamantului monahal nu este cunoscuta. Legenda ne povesteste ca Stefan cel Mare, in timpul unei crize intr-un razboi cu turcii, a venit la Arhimandritul Daniel, la schitul sau in Voronet si a cerut sfatul acestuia.
Castigand batalia impotriva turcilor, domnitorul si-a pastrat promisiunea catre calugar si a construit o noua biserica dedicata Sfantului Gheorghe, ocrotitorul victoriei in batalie.
Manastirea Voronet este socotita "Capela Sixtina a Orientului" pentru marea fresca de pe fatada de vest, numita "Judecata de apoi".
De asemenea "albastrul de Voronet" este considerat de specialisti ca unic in lume si este la fel de cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese.
Pe fondul albastru este prezentat "Arborele lui Iesei" sau Genealogia Mantuitorului Iisus Hristos, iar pe coloane sunt pictati filozofii greco-latini.
Voronet este la 4 km de Gura Humorului unde puteti gasi cazare si informatii de calatorie. Orasul se afla la 47 de km de mers cu trenul din Suceava, 32 din Campulung Moldovenesc. Pe sosea, distanta pe E 58 este de 36 km atat din Suceva, cat si din Campulung Moldovenesc.
Manastirea Voronet este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Bucovina, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.
Cei care vor sa-si petreaca aici vacanta isi pot lua
cazare Gura Humorului, in zona aflandu-se o serie de pensiuni si vile.
Rezervatia Bahna se afla intre localitatile Ilovita si Bahna si paraurile Curchia si Lespezi, judetul Mehedinti si se intinde pe o suprafata de 10 hectare.
Este o rezervatie paleontologica de mare in
Se spune ca aici, in pestera Ponoarele, in trecut locuia Diavolul; acesta facea mult rau localnicilor, asa ca oamenii i-au cerut lui Dumezeu sa il indeparteze de ei. Dumnezeu, induplecat de rugile oam
Casa istoricului Nicolae Iorga a fost construita in anul 1918, la intersectia dintre strazile Calea Codrului si Gheorghe Doja din cartierul Furnica
Vila a fost realizata in stil romanesc, dupa planu
Castelul Kemeny din localitatea Sancrai, comuna Aiud este un monument istoric, vechi de 200 de ani.
De-a lungul timpului Castelul Kemeny a avut felurite destinatii, ultima fiind aceea de sediu admini
Lacul Cetatele sau Taul Caianului se afla in localitatea Caianu Mic, judetul Bistrita-Nasaud si este lac de alunecare, cu fauna si flora specifica.
Lacul s-a format in spatele unui mare val de alunec
Parcul Natural Muntii Bucegi se afla in nordul masivului Bucegi, pe o suprafata de 32.662 ha, din care 16.334 ha se afla pe teritoriul judetului Dambovita. Rezervatia Naturala Bucegi se intinde pe o s
Rezervatia naturala Izvoarele minerale Sacelu este situata in comuna Sacelu, arealul Parang-Oltet. Aceasta ocupa o suprafata de 1 ha.
Izvoarele detin ape sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, c
Partia de ski Sulinar din Poiana Brasov este o partie de ski omologata de Ministerul Turismului. Are un grad de dificultate mediu si o lungime de 2.820 m, altitudinea la plecare este de 1.690 m, iar
Lacul Gura Apei este un lac antropic situat la distanta de 40 km de Hateg, judetul Hunedoara.
Asezarea de apa are dimensiuni impresionante: 420 ha si 225 milipane mc de apa.
Barajul Gura Apei este cel