Obiceiuri de Sfantul Gheorghe - Gura Humorului, jud. Suceava

Obiceiuri de Sfantul Gheorghe
Obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Informatii despre Obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Gura Humorului, Suceava / 23 Apr 2013

Obiceiuri de Sfantul Gheorghe
Obiceiuri de Sfantul Gheorghe Obiceiuri de Sfantul Gheorghe Obiceiuri de Sfantul Gheorghe
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Marele mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, a trait in vremea imparatului Diocletian, in Capadochia si este unul dintre cei mai venerati sfinti din calendarul ortodox, sarbatorit in fiecare an la 23 aprilie.

Sfantul Gheorghe declarandu-se tot timpul crestin a fost supus la chinuri cumplite. A fost impuns cu sulita, dar varful acesteia s-a rupt, apoi a fost tras pe roata dar a ramas nevatamat. In urma acestor minuni multi oameni s-au convertit la credinta, slavindu-L pe Iisus Hristos, printre acestia fiind insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian. Vazand toate astea imparatul a dat ordin sa i se taie capul Sfantului Gheorghe, in ziua de 23 aprilie.

In calendarul popular, San-George este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor. San-George este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru (Samedru). Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeste pomii inverziti, primeste cheia de la San-George pentru a inchide timpul frumos si a slobozi din adancuri anotimpul rece.

In ziua de 23 aprilie se serbeaza Mosii de Sfantul Gheorghe si este bine ca la ferestre si usi sa se puna ramuri de salcie. La biserici se imparte liliac, iar in unele regiuni, leustean, pentru a pastra sanatatea oamenilor si animalelor pe tot timpul anului si pentru a-i feri de rele.

In zona Bucovinei exista obiceiul urzicatului. Tinerii se ating pe maini si pe picioare cu tulpini de urzica astfel crezand ca vor devini mai ageri, mai harnici, mai sanatosi si vor avea mai multa putere de munca.

In ajunul zilei de Sfantu Gheorghe, fetele de maritat cred ca isi pot vedea ursitul daca privesc, in noaptea de dinainte, intr-o cofa plina cu apa.

In dimineata zilei, fetele mai merg pe furis in padure pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le pun in pod sau sub streasina, sperand ca acestea vor atrage petitori bogati.

Femeile maritate merg in padure si culeg plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, crezand astfel ca vacile vor da mult lapte si de buna calitate.

Nimeni nu are voie sa doarma in aceasta zi deoarece se crede ca cel care doarme va fi somnoros tot anul.

In dimineata zilei de Sfantu Gheorghe barbatul familiei aseaza la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se crede ca oamenii, vitele si semanaturile sunt protejate de fortele malefice. Ramurile verzi se pastreaza peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva bolilor.


#Romaniansaresmart Romaniansaresmart





Vezi si alte sarbatori si obiceiuri din Bucovina

Vatra Dornei, Suceava
- Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an; - Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciu ...

Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.
InfoTurism membru ANAT © 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact |  Harta site