Vestigiile cetăţii Miko

Vestigiile cetăţii Miko vezi pe harta Vestigiile cetăţii Mikovezi pe harta

Informatii despre Vestigiile cetăţii Miko

Localizare: Tinutul Secuiesc > Miercurea Ciuc Subcategorie: Ruine

Vestigiile cetăţii Miko
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Cetatea sau castelul Miko se află în Piaţa Cetăţii din Miercurea Ciuc şi este monumentul cu care se mândreşte acest oraş harghitean, fiind edificiul renascentist cel mai bine conservat din Secuime.

După o istorie de mai bine de 400 de ani, în care a schimbat numeroşi stăpâni şi a îndeplinit diverse funcţii, astăzi este gazda Muzeului Secuiesc.

Construcţia cetăţii demarează la început de secol XVII, fiind ideea consilierului regal Miko Ferenc, numele acestuia rămânând şi castelului peste veacuri.

Domeniul pe care este ridicată cetatea a fost un dar de la principele Transilvaniei Gabriel Bethlen.

Prima atestare documentară a castelului datează de la 1631. Câţiva ani mai târziu, cetatea trece în proprietatea judelui suprem al scaunului Ciucului, Damokos Tamás, iar apoi în 1659 în stăpânirea lui Petki István.

După doi ani, castelul este distrus de un incendiu provocat de invazia trupelor turco-tătare în judeţul Ciucului.

În prima parte a secolului XVIII, cetatea Miko este reconstruită de către generalul Stephan Steinville, iar numele acestuia dăinuie şi astăzi cioplit în piatră, deasupra porţii de intrare.

Austriecii au realizat importanţa strategică a castelului în apărarea graniţei răsăritene a Imperiului Habsburgic ce putea bloca incursiunile inamice venite prin Pasul Ghimeşului, aşa încât au adus întăriri fortificaţiei, prin adăugarea a patru bastioane cu guri de tragere şi au construit un depozit pentru praful de puşcă.

Castelul rămâne o cazarmă pentru trupele austriece până în anul 1764, iar după aceea şi până la revoluţia din 1848 devine cazarma regimentelor secuieşti.

În perioada revoluţiei burgheze, cetatea Miko este ocupată de cei revoltaţi şi devine chiar sediul lor principal din zonă.

Când revoluţia este înăbuşită, castelul Miko rămâne în folosinţa regimentelor secuieşti ca reşedinţă a comandantului. În 1873 a fost dat în folosinţă armatei maghiare, iar după 1918 acesta intră în folosinţa armatei române.

În 1970, a fost restaurat şi dat spre folosinţă Muzeului Secuiesc al Ciucului. Muzeul găzduieşte cinci expoziţii permanente şi peste zece periodice în fiecare an.

În faţa castelului, într-un părculeţ, au fost montate statui reprezentându-i pe revoluţionarul Nicolae Bălcescu şi poetul Petofi Sandor. Cetatea are o formă dreptunghiulară, în mijloc găsindu-se o curte interioară, unde se organizează programe culturale. În plus, în spatele castelului, în grădină, puteţi vizita Muzeul satului.


Vestigiile cetăţii Miko este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Tinutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Ti-ar placea sa vizitezi Vestigiile cetăţii Miko ? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de cazare Miercurea Ciuc

Coordonate GPS: 46.211778,25.485449




Vezi si alte obiective turistice din Miercurea Ciuc

Partia de ski Sumuleu are un grad mediu de dificultate,o lungime de 400 m si este dotata cu telecabina. Altitudinea de plecare este de 870 m, iar cea de sosire 790 m, diferenta de nivel fiind de 80
Catedrala ortodoxa din Miercurea-Ciuc a fost construita in perioada 1929 - 1936. Pentru comunitatea romaneasca din Miercurea Ciuc, costruirea acestei biserici ortodoxe a fost initiativa cea mai import
Nagy Imre este absolventul scolii de institutori si fost profesor universitar, pictor si sculptor. După Primul Razboi Mondial s-a ocupat de sculptura, o perioada a stat la Budapesta unde a invatat
Cladirea regimentului granicerilor secui a fost construita in anul 1786. Aici a fost instalat comandamentul armatei imperiale, General Kommando, iar mai apoi sediul conducerii judetului, imediat dup
Lacul de baraj Suta este realizat pe raul Fitod, langa municipiul Miercurea Ciuc. Lacul are un volum de 180.000 metri cubi si este utilizat pentru pescuit si agrement. Sursa foto: simul70.sunph


Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.

© 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact  | Harta site