Biserica fortificată de la Cârţa

Biserica fortificată de la Cârţa
Biserica fortificată de la Cârţa vezi pe harta Biserica fortificată de la Cârţavezi pe harta

Informatii despre Biserica fortificată de la Cârţa

Localizare: Tinutul Secuiesc > Odorheiu Secuiesc Subcategorie: Biserica Fortificata

Biserica fortificată de la Cârţa
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Situată între Sibiu şi Braşov, biserica fortificată de la Cârţa este una dintre cele mai vechi aşezăminte de cult din România. Datează din anul 1202, de pe vremea călugărilor cistercieni, care au întemeiat în România mai multe mănăstiri.

Când a fost construită biserica fortificată din Cârţa
Biserica fortificată de la Cârţa a fost întemeiată de călugarii de rit cistercian între anii 1202 – 1206. Este una dintre cele mai vechi mănăstiri cisterciene, reprezentantă a stilului gotic timpuriu, din Europa.

Biserica a fost construită în forma de cruce. A fost una dintre cele mai importante şi impozante biserici fortificate din Transilvania, iar teritoriul pe care a fost construită a fost donat voievodului Benedict al Transilvaniei de către regele Andrei al II-lea al Ungariei. Prima atestare a bisericii de la Cârţa datează din anul 1223.

De-a lungul timpului, biserica a fost avariată de numeroase ori de către turci şi tătari, iar în anul 1241 a fost distrusă aproape în întregime. De fiecare dată a fost însă renovată. În anul 1474, regele Matei Corvin desfiinţează însă biserica, din cauza numeroaselor plângeri pe care le primea de la sătenii din Cârţa asupriţi de birurile tot mai mari impuse de abatele bisericii din acea perioadă, Raymund Barenfus.

Chiar dacă a fost desfiinţată, Biserica fortificată de la Cârţa şi-a continuat activitatea, iar slujbele religioase au continuat până în prezent.

Cum au apărut bisericile fortificate în Transilvania
În secolul al XII-lea, regele Geza al II-lea al Ungariei începe o perioadă intensă de dezvoltare a Transilvaniei. În această perioadă, zona este colonizată cu germani care pun bazele comunităţilor săseşti. Tot acum apar în Transilvania şi cavalerii teutoni, iar călugării cistercieni care vin odată cu aceştia construiesc primele mănăstiri.

Biserica a jucat dintotdeauna un rol extrem de important în societate, iar în vremurile tulburi era folosită ca adăpost pentru cei aflaţi în calea invaziilor străine. Astfel, bisericile sunt bine construite, cu pereţi groşi, care să ofere protecţie celor pe care îi adăposteşte. Mult după ce invaziile au încetat, saşii din Transilvania au continuat să construiască biserici fortificate.

Ce se poate vedea la biserica fortificată din Cârţa
În prezent, Biserica fortificată de la Cârţa mai păstrează doar corul, absida şi zidul de sud al chiliilor. Corul bisericii este format din arcade care se întâlnesc într-o cheie de boltă care o înfăţişează pe Fecioara Maria, care este şi ocrotitoarea lăcaşului de cult. Alte decoraţiuni ale bisericii sunt plăcile cu flori de floarea soarelui şi ferestrele rotunde cu vitralii, dispuse în şase lobi.

Fosta navă centrală a Bisericii de la Cârţa adăposteşte un cimitir construit în memoria soldaţilor germani căzuţi în primul război mondial în Bătălia Sibiului. În curtea bisericii se găseşte şi o moară cu apă cu ciocănele.


Biserica fortificată de la Cârţa este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Tinutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Ti-ar placea sa vizitezi Biserica fortificată de la Cârţa ? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de cazare Odorheiu Secuiesc

Coordonate GPS: 46.319026,25.446549




Vezi si alte obiective turistice din Odorheiu Secuiesc

Aşezat în Munţii Ciucului, înconjurat de păduri şi pajişti ce te încântp prin frumuseţea lor, satul Armăşeni are o valoare inestimabilă, dată atât de oamenii ce-l populează, cât şi d
Dacă paşii vă călăuzesc la un moment dat în magicul tărâm al Harghitei, este imperios necesar să vizitaţi minunile care împodobesc acest judeţ. Astfel, trebuie să bifaţi pe itinerariul
Biserica Franciscana din Odorheiu Secuiesc a fost construita intre anii 1728-1779 si imbina elementele perioadei de tranzitie dintre baroc si clasicism. Poarta de intrare dintre cele doua turnuri este
Baile Seiche reprezinta o zona de agrement aflata in intravilanul municipiului Odorheiu Secuiesc, pe drumul spre Sovata, la altitudinea de 504m. Apa izvorului Seiche bicarbonatata, calcica, sodica, c


Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.

© 2004 - 2017 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Utilizand acest serviciu inseamna ca sunteti de acord cu Termenii si conditiile de utilizare.| Legislatie turism | Contact  Harta site