Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Horezu

Aici suntem în mijlocul judeţului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii şi unul dintre cele mai frumoase ţinuturi ale ţării. (România pitorească - Alexandru Vlahuţă despre Hurez)

Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice din zona Ferigile, de lângă Horezu au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea şi al XIIl-lea privind localizarea unor aşezări umane. Menţionez că regiunea subcarpatică a actualei zone Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaş, menţionat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei.

Dezvoltarea aşezărilor horezene este legată de traseele de transhumanţă, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum şi de drumul sării care "pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos şi din Horezu continua către Slătioara şi ajungea la Cerneşti".

Localitate, astăzi oraşul Horezu, este atestat documentar într-un hristov aparţinând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez.

Denumirea actuală provine de la numele de "ciuhurez", pasăre asemănătoare bufniţei care populează pădurile din jur. Numele de Hurezi a aparţinut iniţial actualei localităţi componente Romani de Jos, pe valea râului cu acelaşi nume, despre care se fac menţiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârşitul secolului al XVII-lea este menţionată
Strada principală din târgul Horezu în perioada interbelică
Strada principală din târgul Horezu în perioada interbelică

documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos.

Aici, la Romani de Jos domnul martir Constantin Brâncoveanu, construieşte o mănăstire care reprezintă o sinteză a artei şi măestriei poporului român până în acel timp, mănăstirea Horezu, construcţie care s-a făcut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693.

Cu timpul, vatra satului se mută peste deal la circa 2 km, probabil datorită faptului că traseele de transhumanţă, cât şi celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lână şi brânză, cumpărau cereale şi produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale şi-şi luau hrană.