Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Muntii Macin
Muntii Macin
Localizare: Dobrogea
Situati in partea de nord-vest a Dobrogei, Muntii Macin sunt, nedrept, considerati lipsiti de importanta si foarte putin pusi in valoare.
Infrastructura turistica este aproape inexistenta, cu exceptia drumurilor de acces si a catorva poteci ce strabat zona.
Amplasarea lor in apropierea a doua mari orase, Braila si Galati, legate direct cu localitatile de la poalele muntilor Macin, Greci, Cerna, ar trebui sa sustina punerea in valoare a acestor munti, dar din pacate nu se intampla astfel. Desi au o altitudine ce ne duce cu gandul la dealuri - vf. Tutuiatul are doar 467 m, mai putin decat altitudinea la care se afla Brasovul acesti munti, prin structura si alcatuirea lor, prin faptul ca se afla pe un culoar de migratie al pasarilor, prin specificul climatic si vegetatie, sunt unii dintre cei mai interesanti munti din Romania. In plus, au cea mai mare vechime, fiind formati in acelasi timp cu muntii din Scotia.
Alcatuirea lor din roci tari, granite, explica rezistenta acestor munti la eroziune. Sunt grupati in trei creste, doua dintre ele pe directia nord-vest sud-est, iar cea de a treia perpendiculara pe acestea. Creasta principala, de circa 50 km, in mare parte impadurita, cuprinde cele mai mari inaltimi (vf. Tutuiatul 467 m).
La vest de aceasta, Culmea Pricopanul (vf. Sulucu Mare 370 m), de aproximativ 16 km lungime, cuprinde cele mai interesante forme de relief, cu creste stancoase, ascutite si pereti abrupti, fiind principalul punct de atractie al acestor munti. Perpendicular se afla Culmea Priopcea 410 m altitudine, traversata prin pasul Priopcea 152 m, de drumul national 22D Braila Macin Constanta.
Ceea ce da unicitate acestor munti este extraordinara varietate faunistica si de vegetatie, fapt ce a determinat infinitarea Parcului National Macin. Acesta are o suprafata de 11.140,2 ha, din care 11.110,2 ha fond forestier (99,7%) si 30 ha pasuni(0,3%).
Parcul este singura zona din Europa unde se intalnesc specii asiatice, mediteraneene si central europene, iar din punct de vedere al vegetatiei, aici sunt limitele extreme ale unor specii de plante. Valoarea internationala este subliniata prin prezenta a 6 specii incluse in Lista rosie europeana in categoria "vulnerabil" dintre care mentionam: clopotelul dobrogean (Campanula romanica), merinana (Moehringia grisebachi), ghiocelul cu frunze indoite(Galanthus plicatus), garofita pitica de stanca (Dianthus nardiformis). Fauna Muntilor Macin se caracterizeaza printr-o mare biodiversitate si prin prezenta aici a unor specii rare si protejate.
O importanta deosebita pentru stiinta si pentru biodiversitatea Muntilor Macin o reprezinta speciile rare si pe cale de disparitie: broasca testoasa-monument al naturii, balaurul dobrogean, vipera cu corn, vulturul plesuv, ciocanitoarea neagra, dumbraveanca- specii protejate pe plan international.
Fauna este bine reprezentata:
- Reptile: testoasa de uscat (Testudo graeca ibera), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata), vipera cu corn (Vipera ammodytes)
- Pasari: dumbraveanca (Coracias garrulus), soimul dunarean (Falco cherrug)
- Mamifere: popandaul (Citellus citellus), dihorul patat (Vormela peregusna), pisica salbatica (Felis silvestris), jderul de piatra(Martes foina), cerbul carpatin (Cervus elaphus)-prezent in Dobrogea numai in Muntii Macinului, capriorul (Capreolus capreolus), mistretul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus), fazanul (Phasianus colchicus), vulpea (Vulpes vulpes).

Vezi pensiuni din aceasta zona
Crisan Pret: 11 RON
Dunavatul de Jos Pret: 150 RON
Sulina Pret: 40 RON
Crisan Pret: 140 RON
Murighiol Pret: 100 RON
Obiective Turistice
Vezi si alte destinatii
Muntii Macin
Situati in partea de nord-vest a Dobrogei, Muntii Macin sunt, nedrept, ...

Navodari
Orasul Navodari este situat in sud-estul Romaniei, in apropierea orasului ...

Sulina
Sulina este un oraş şi un port liber ๎n judeţul Tulcea, ...

Crisan - Delta Dunarii
Crisan este localitatea in care se bifurca, cel mai adesea, majoritatea ...

2 Mai
2 Mai este situat intre Vama Veche la sud (6km ) si orasul Mangalia (5 km ) la nord. La 2 ...

Cap Aurora
Situata pe un promontoriu pietros, Cap Aurora este cea mai tโnara statiune de pe ...

Mamaia
Mamaia este o staţiune turistică de vară pe malul vestic al ...

Delta Dunarii
La capatul celor 2800 km pe care ๎i strabate de la izvoarele din Muntii Padurea ...

Afisari: 441
Cele mai cautate
- Alege zona geografica
- Banat
- Bucovina
- Crisana
- Dobrogea
- Maramures
- Moldova
- Muntenia
- Oltenia
- Transilvania
- Cazare pensiuni
- Cazare pensiuni Sibiu
- Cazare pensiuni Brasov
- Cazare pensiuni Cluj
- Cazare pensiuni Bran
- Cazare pensiuni Sinaia
- Cazare pensiuni Moeciu
- Cazare pensiuni Iasi
- Cazare pensiuni Busteni
- Cazare pensiuni Timisoara
Parteneri: Anul Bucovina |
Retete culinare |
Mersul Trenurilor |
Sighisoara Transilvania |
Sport Extrem |
Askmen |
Studentie |
Informatii Delta |
Harta-turistica
Statiunea Montana Ranca |
Ropedia
© 2004 - 2008 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate. Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice,
oferte speciale, rezervari online. Utilizand acest serviciu inseamna ca sunteti de acord cu
Termenii si conditiile de utilizare.