Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Calimanesti-Caciulata

Oraş situat în nord – estul judeţului Vâlcea, la 18 kilometri nord de municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Valea Oltului, în depresiunea subcarpatică Jiblea, la ieşirea Oltului din defileul Cozia, pe ambele maluri ale râului Olt, la 260 metri altitudine.

Clima, lipsită de contraste termice, cu veri plăcute – răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de circa 20°C) şi ierni blânde (temperatura medie a lunii ianuarie este de – 1,5°C), alături de izvoarele cu ape minerale, au constituit condiţiile ce au stat la baza înfiinţării aici a unei renumite baze de odihnă şi tratament.

Din anul 1890, Călimăneştiul, împreună cu localitatea sa componentă Căciulata, situată în partea de nord a oraşului, fomrează renumita staţiune balneoclimaterică Călimăneşti – Căciulata, staţiune de interes general, cu funcţionare permanentă.

Condiţiile de mediu deosebite şi peisajul încântător, la care s-au adăugat construcţiile specifice zonei subcarpatice şi celei de munte, au constituit odinioară elementele pentru care staţiunea era supranumită „Sinaia Vâlcii”.

La Călimăneşti se desfăşoră anual, în prima parte a lunii august, timp de trei zile, festivalul folcloric „Cântecele Oltului”, târg al olarilor şi expoziţie de artă populară, paradă a portului popular.

Participanţii sunt locuitorii judeţelor de pe cursul Oltului, începând de la izvoare din Munţii Hăşmaş până la vărsarea în Dunăre, la Izlaz: Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Teleorman, dar şi invitaţi din alte judeţe ale ţării.

Se presupune că aşezarea cunoscută din vechime sub numele de Călimăneşti s-a întemeiat în secolele 5 – 6 d.Hr., când vechea obşte sătească daco – romană ce se întindea pe ambele maluri ale Oltului şi pe dealurile de la poalele Coziei, s-a destrămat prin împărţirea ei între oamenii de vază ai vechii obşti – Căliman, Şerban, Stoica, Bogdan. De aici şi localităţile de azi – Călimăneşti, Şerbăneşti, Stoicăneşti, Bogdăneşti.

În opinia cercetătorului Iorgu Iordan, toponimul Căciulata este dat de natura terenului şi indică un vârf cu negură, eventual cu vegetaţie, care evocă imaginea unui cap de om cu căciulă.

Prima menţiune documentară a aşezării se găseşte în condica Mănăstirii Cozia, la 20 mai 1388, când voievodul Mircea cel Bătrân dăruieşte mănăstirii anumite proprietăţi, printre care şi Călimăneşti.

Prin defileul Oltului au trecut cei 6000 de soldaţi sub comoanda fraţilor Buzeşti si Udrea Bălanu, unindu-se cu armata lui Mihai Viteazul la 16/26 octombrie 1599, în apropiere de Sibiu, la Tălmaciu, cu două zile înainte de bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599).

Prima descriere a zonei datează din anii 1520 şi aparţine conducătorului comunităţii de la Muntele Athos, Gavriil Protul, acesta fiind în vizită la Mănăstirea Cozia. Tot în această descriere suntmenţionate pentru prima dată şi izvoarele cu apă minerală.

În timp, solicitările permanente şi din ce în ce mai mari, determină căutarea unor noi izvoare. Astfel, se ajunge la descoperirea de noi izvoare, dar de abia între 1850 – 1854, este captat izvorul Căciulata nr. 1. În 1833, un tratat german de balneologie aminteşte de apele minerale de aici ca fiin foarte eficace în tratarea bolilor de ficat, rinichi şi stomac.

În anul 1859 medicul francez Joseph Caillat, stabilit temporar în Ţara Românească (1854), face o analiză amănunţită a apelor minerale de la Călimăneşti – Căciualat, în urma căreia împăratul Napolen al III – lea al Franţei, la recomandarea medicului Carol Davilla, a facut în anul 1869, o cură de ape aici.Acesta primea cu regularitate apă de la Călimăneşti prin curieri speciali.
Călimăneştiul şi aşezările din jur încep să cunoască o dezvoltare liberă după secularizarea averilor mănăstireşti, lege dată în decembrie 1863, când se pune capăt dominaţiei de secole a Mănăstirii Cozia asupra acestora.

Între anii 1868 – 1869, doctorul Bernard face prima analiză chimică a izvorului Căciulata. La Expoziţia de la Viena din anul 1873, apele minerale de la Călimăneşti şi Căciulata sunt apreciate şi medaliate, pentru ca 20 de ani mai târziu, îm 1893, sa fie medaliate cu aur la Expoziţia Internaţională de Alimentaţie şi Ape Minerale de la Bruxelles.

Primele stabilimente balneare şi vile pentra cazare au inceput să fie construite din anul 1890, de atunci oraşul cunoscând o dezvoltare permanentă, ajungând una dintre cele mai renumite staţiuni din ţară şi Europa.

Izvoarele cu ape minerale descoperite în anul 1827 sunt sulfuroase, clorurate, bromurate, sodice, magneziene, cu concentraţii de mineralizare cuprinse între 0,5 şi 11,4 g/l şi cu temperaturi variate, între 41 - 49°C.

Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este indicată pentru tratarea afecţiunilor hepato – biliare, ale tubului digestiv, afecţiuni provocate de boli de nutriţie şi metabolice. În cură externă, apele minerale de aici sunt folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, posttraumatice, ginecologice.

Dintre clădirile cu valoare de patrimoniu, trebuie menţionate Pavilionul Central (construit în 1896), Casa „Miscurici” (1850 – 1860), Casa „Dobrin”, construită din lemn în anul 1880.

Un alt obiectiv turistic demn de menţionat sunt ruinele castrului roman Arutela şi a băilor termale, situate pe partea stângă a râului Olt.

La intrarea în Defileul Oltului, pe partea draptă a râului, la poalele Muntelui Basarab, se află „Schitul de la Piatră sau Cozia Veche”, construit în timpul lui Negru Vodă (secolul XIV), menţionat la 8 noiembrie 1601, în cartea călugăriţei Teofana, mama domnitorului Mihai Viteazul.