Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Manastirea Cozia

Situată la poalele Masivului Cozia, pe malul drept al râului Olt, este unul dintre cele mai vechi monumente din Ţara Românească ce conservă elemente originale de construcţie, ridicată de voievodul Mircea cel Batrân (1386 – 1418) cu putin înainte de sfarşitul secolului al XIV – lea.

Amplasată la ieşirea Oltului din defileul Cozia, este foarte uşor accesibilă pe DN 7/E 81 şi în imediata apropiere a staţiunilor balneoclimaterice Călimăneşti şi Căciulata.

În secolul XIV, locul ales pentru construirea mănăstirii era amplasat strategic, accesul făcându-se doar dinspre sud, spre est râul Olt apărând mănăstirea, iar spre nord defileul Oltului punea probleme serioase, neexitând nici un drum.

Toponimic, denumirea de Cozia pare a fi de origine turcă, derivând din cuvântul „Koz”, care inseamnă nucă. Cum insă până la sfrşitul secolului al XIV – lea, în liimba română nu pătrunseseră cuvinte turceşti, mai plauzibilă este originea cumană sau peceneagă.

Construită între 1387 – 1388, ea mai este cunoscută şi sub numele Nucet, nume datorat se pare, unor plantaţii de nuci care dominau în trecut zona. În pronaosul bisericii se afla mormântul voievodului Mircea cel Bătrân, înmormântat la 4 februarie 1418.

Prin această înmormântare, s-a schimbat obiceiul domnesc de a fi înmormântat la Biserica domnească din Curtea de Argeş. Ansamblul mai cuprinde două paraclise, construite între anii 1583 – 1584 şi 1710 – 1711, biserica bolniţei construită între anii 1542 – 1543. Construirea bolniţei şi a clădirilor din jur este legată de folosirea tot mai intensă a apelor minerale de aici.

Tot aici se mai află cuhnia construită de Constantin Brâncoveanu, chiliile (din anii de după 1388, transformate parţial între 1848 – 1853), fântâna mare (sec. XVI) şi două clopote datând din 1395 şi respectiv 1413.


De-a lungul timpului, turcii au prădat mănăstirea de mai multe ori, acelaşi comportament avândul şi soldaţii austrieci în timpul ocupaţiei din perioada 1718 – 1739.
În 1821, eteriştii lui Alexandru Ipsilanti, după înfrângerea suferită la Drăgăşani în luptele cu turcii, s-au adăpostit între zidurile mănăstirii.

Tot aici şi-au găsit refugiul o parte din revoluţionarii de la 1848. În timpul primului război mondial, trupele de ocupaţie au furat odoarele şi cărţile sfinte, profanând şi cripta lui Mircea cel Bătrân.

În perioada de înflorire din secolele XIV – XVI şi până la perioada fanariotă, când începe decăderea, mănăstirea Cozia se numeşte si „Lavra Cozia”, semn că era un important lăcaş de cultură al timpului şi avea sub ascultare mai multe schituri şi mănăstiri, precum şi un întins domeniu feudal (peste 80 de sate), munţi, bălţi, vii, sate de robi ţigani.

În perioada fanariotă în mănăstire sunt introduşi călugări greci, iar călugării români sunt nevoiţi să părăsească mănăstirea. Decăderea Coziei ajunge până acolo încăt e transformată în închisoare.

Între anii 1958 – 1962 au loc ample lucrări de restaaurare şi consolidare, menite să redea construcţiei aspectul real şi să pună în lumină elementele tradiţionale specifice arhitecturii româneşti.