Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Manastirea Cozia
Manastirea Cozia
Localizare: Oltenia
Situată la poalele Masivului Cozia, pe malul drept al râului Olt, este unul dintre cele mai vechi monumente din Ţara Românească ce conservă elemente originale de construcţie, ridicată de voievodul Mircea cel Batrân (1386 – 1418) cu putin înainte de sfarşitul secolului al XIV – lea.
Amplasată la ieşirea Oltului din defileul Cozia, este foarte uşor accesibilă pe DN 7/E 81 şi în imediata apropiere a staţiunilor balneoclimaterice Călimăneşti şi Căciulata.
În secolul XIV, locul ales pentru construirea mănăstirii era amplasat strategic, accesul făcându-se doar dinspre sud, spre est râul Olt apărând mănăstirea, iar spre nord defileul Oltului punea probleme serioase, neexitând nici un drum.
Toponimic, denumirea de Cozia pare a fi de origine turcă, derivând din cuvântul „Koz”, care inseamnă nucă. Cum insă până la sfrşitul secolului al XIV – lea, în liimba română nu pătrunseseră cuvinte turceşti, mai plauzibilă este originea cumană sau peceneagă.
Construită între 1387 – 1388, ea mai este cunoscută şi sub numele Nucet, nume datorat se pare, unor plantaţii de nuci care dominau în trecut zona. În pronaosul bisericii se afla mormântul voievodului Mircea cel Bătrân, înmormântat la 4 februarie 1418.
Prin această înmormântare, s-a schimbat obiceiul domnesc de a fi înmormântat la Biserica domnească din Curtea de Argeş. Ansamblul mai cuprinde două paraclise, construite între anii 1583 – 1584 şi 1710 – 1711, biserica bolniţei construită între anii 1542 – 1543. Construirea bolniţei şi a clădirilor din jur este legată de folosirea tot mai intensă a apelor minerale de aici.
Tot aici se mai află cuhnia construită de Constantin Brâncoveanu, chiliile (din anii de după 1388, transformate parţial între 1848 – 1853), fântâna mare (sec. XVI) şi două clopote datând din 1395 şi respectiv 1413.
De-a lungul timpului, turcii au prădat mănăstirea de mai multe ori, acelaşi comportament avândul şi soldaţii austrieci în timpul ocupaţiei din perioada 1718 – 1739.
În 1821, eteriştii lui Alexandru Ipsilanti, după înfrângerea suferită la Drăgăşani în luptele cu turcii, s-au adăpostit între zidurile mănăstirii.
Tot aici şi-au găsit refugiul o parte din revoluţionarii de la 1848. În timpul primului război mondial, trupele de ocupaţie au furat odoarele şi cărţile sfinte, profanând şi cripta lui Mircea cel Bătrân.
În perioada de înflorire din secolele XIV – XVI şi până la perioada fanariotă, când începe decăderea, mănăstirea Cozia se numeşte si „Lavra Cozia”, semn că era un important lăcaş de cultură al timpului şi avea sub ascultare mai multe schituri şi mănăstiri, precum şi un întins domeniu feudal (peste 80 de sate), munţi, bălţi, vii, sate de robi ţigani.
În perioada fanariotă în mănăstire sunt introduşi călugări greci, iar călugării români sunt nevoiţi să părăsească mănăstirea. Decăderea Coziei ajunge până acolo încăt e transformată în închisoare.
Între anii 1958 – 1962 au loc ample lucrări de restaaurare şi consolidare, menite să redea construcţiei aspectul real şi să pună în lumină elementele tradiţionale specifice arhitecturii româneşti.

Vezi pensiuni din aceasta zona
Baile Olanesti Pret: 70 RON
Daesti Pret: 120 RON
Ramnicu Valcea Pret: 95 RON
Baile Olanesti Pret: 45 RON
Voineasa Pret: 75 RON
Obiective Turistice
Vezi si alte destinatii
Muzeul Trovantilor Costesti
La intrarea în comuna Costeşti dinspre Râmnicu Vâlcea, pe partea ...

Cheile Bistritei - Buila Vanturarita
Masivul Buila-Vanturarita este sectionat de mai multe vai adanci cu aspect de ...

Muzeul Satului Valcean Bujoreni
Situat in nordul orasului Ramnicu Valcea, Muzeul Satului Valcean este un muzeu in ...

Manastirea Hurezi
La câţiva kilometri spre nord de oraşul Horezu şi dincolo de ...

Complexul Muzeal Maldaresti
Situat la 4 kilometrii de Horezu, pe drumul spre Craiova, complexul este un foarte ...

Calimanesti-Caciulata
Oraş situat în nord – estul judeţului Vâlcea, la 18 kilometri nord de ...
Oraş situat în nord – estul judeţului Vâlcea, la 18 kilometri nord de ...
Manastirea Cozia
Situată la poalele Masivului Cozia, pe malul drept al râului Olt, este unul ...

Muntii Parang
Muntii Parang reprezinta o unitate naturala bine individualizata fata de cele ...

Valea Lotrului
Situata pe intreaga ei lungime in cuprinsul judetului Valcea, Valea Lotrului a ...

Parcul National Buila-Vanturarita
Situat in nordul judetului Valcea, desi este cel mai mic parc national din tara nu ...

Muntii Cozia
Situati la circa 20 km nord de Ramnicu Valcea, Muntii Coziei strajuiesc intrarea ...

Horezu
Aici suntem în mijlocul judeţului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii şi ...

Oltenia de sub munte
Zona turistică denumită “Oltenia de sub munte, care cuprinde şi ...

Valea Oltului
Pe Valea Oltului se gasesc numeroase puncte de atractie turistica. Statiunile ...

Cazanele Dunarii
Cazanele - portiune din defileul Dunarii intre Dubova si Ogradena, formata din ...

Afisari: 269
Cele mai cautate
- Alege zona geografica
- Banat
- Bucovina
- Crisana
- Dobrogea
- Maramures
- Moldova
- Muntenia
- Oltenia
- Transilvania
- Cazare pensiuni
- Cazare pensiuni Sibiu
- Cazare pensiuni Brasov
- Cazare pensiuni Cluj
- Cazare pensiuni Bran
- Cazare pensiuni Sinaia
- Cazare pensiuni Moeciu
- Cazare pensiuni Iasi
- Cazare pensiuni Busteni
- Cazare pensiuni Timisoara
Parteneri: Anul Bucovina |
Retete culinare |
Mersul Trenurilor |
Sighisoara Transilvania |
Sport Extrem |
Askmen |
Studentie |
Informatii Delta |
Harta-turistica
Statiunea Montana Ranca |
Ropedia
© 2004 - 2008 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate. Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice,
oferte speciale, rezervari online. Utilizand acest serviciu inseamna ca sunteti de acord cu
Termenii si conditiile de utilizare.