Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Manastirea Hurezi

La câţiva kilometri spre nord de oraşul Horezu şi dincolo de dealul ce-l desparte de Valea Romanilor, pe malul stâng al apei, la poalele Masivului Buila – Vânturariţa, se ridica silueta marii ctitorii din Hurez, întemeiată în primii ani de domnie ai lui Constantin Brâncoveanu, considerată drept cel mai reprezentativ monument al arhitecturii epocii şi unul din rarele ansambluri unitare din Ţara Românească.

Numeroasele ctitorii ale Cantacuzinilor şi ale lui Constantin Brâncoveanu au dus către sfârşitul secolului al XVII – lea la formarea unui stil arhitectonic aparte, numit „stil brâncovenesc”, pe care mânăstirea Hurez îl ilustrează cel mai bine. Dezvoltat în perioada de înflorire a artei feudale din Ţara Românească, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, se caracterizează prin echilibru şi armonia concepţiei arhitecturale, cu pitoreşsi loggii şi cerdacuri deschise spre curţile şii grădinile încojurătoare, aşa cum se poate vedea şi la Palatul Mogoşoaia (1702).

Ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), ansamblul Hurez a fost construit în anii de după bătălia de la Zărneşti (1690). Consrucţia incepe in vara anului 1690 si se termina în anul 1697.

Încă de la început, domnitorul înzestrează mânăstirea , proprietate domnească, cu pământ, sate, vii, păduri, hanuri şi mori, astfel ca în jurul anului 1700, mânăstirea ajunge unul dintre cele mai bogate aşezăminte mănăstireşti din Ţara Românească. Aşezarea mănăstirii la intersecţia drumurilor dinspre Vâlcea şi Mehedinţi a favorizat organizarea unor târguri.

La început privilegiu domnesc, ele se ţineau chiar la porţile mânâstirii. Mai târziu, ele au iinceput sa fie organizate mai spre sud, în satul de peste deal, căpătând un caracter permanent şi devenind Târgul Hurez. Deşi a fost concepută şi construită ca o adevărată fortăreaţă, fiind şi reşedinţă domnească, mănăstirea nu a fost ferită de vitregiile vremurilor.

Astfel, a fost ocupată de turci in anul 1787, în timpul războiului ruso-austro-turc (1787 – 1792), ocupaţie ce i-a adus numeroase stricăciuni. Ca şi mănăstirile Motru, Tismana şi Bistriţa, întărite şi prevăzute cu provizii, mănăstirea Hurez a fost şi ea folosită de Tudor Vladimirescu în timpul mişcării revoluţionare de la 1821.

Tot aici s-a adăpostit şi serdarul Iamandi, după prinderea lui Tudor Vladimirescu. De altfel, porţile ferecate în fier ale mănăstirii poartă semnele asedierii celor refugiaţi în incintă.

Ansamblul monahal Hurez cuprinde mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniţei, ctitorită de doamna Maria, soţia lui Constantin Brîncoveanu, ridicată la 1696 şi zugrăvită de Preda Nicolae şi Ianache;

Schitul Sf. Apostoli, la cca 50 m spre nord, ctitorită de marele stareţ Ioan Arhimandritul în 1698 şi zugrăvit de Iosif şi Ion în 1700 şi Schitul Sf. Ştefan, ctitorit de Ştefan, fiul cel mai mare al domnului, la 1703 şi zugrăvit de Ianache, Istrate şi Hranite.

Mănăstirea Hurezi are două incinte. În cea dintîi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă şi o clădire cu etaj în dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, avînd parter şi etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, ca la multe alte mănăstiri cu incintă.

La mijlocul acestei incinte se află biserica mare, impunător monument, lung de 32 m şi lat de 14 m. Ea este o interpretare mai simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Are plan treflat şi împărţire clasică, altar, naos, pronaos şi pridvor.

Dimensiunile interioare vaste, bolţile înalte bine proporţionate, partalele cu impunătoarele ancadramente din marmoră sculptată dau întregului interior o notă de monumentalitate desăvîrşită.

O mulţime de sfinţi din care nu lipsesc Sf. împăraţi Constantin şi mama sa Elena, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul şi Noul Testament sinoade ecumenice, despărţite prin ornamentaţii florale, desenate în culori vii, acoperă pereţii interiori ai bisericii şi pronaosului. Lucrarea în frescă este opera zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim.

Pe lîngă iconografia religioasă, întîlnim şi compoziţii cu caracter laic, cum e istoria ilustrată a vieţii împăratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificaţie pentru vremea aceea, biruinţa Crucii împotriva semilunii.

Intrarea principală în incinta centrală se face prin latura de miazăzi, pe sub bolta largă care în caz de pericol se închidea cu o mare poartă de lemn ferecată în fier, existentă şi astăzi, în forma originală. Deasupra intrării se înalţă turnul clopotniţei, care adăposteşte patru clopote mari, între 300 şi 1 000 kg, cu sunetele armonioase, trei purtînd în inscripţie numele voievodului.

În dreapta şi stînga clopotniţei, pe cele trei laturi sînt chiliile rînduite pe două niveluri, suprapuse, în faţa cărora se găseşte cîte o galerie cu arcade în semicerc, susţinută de stîlpi de piatră.

Tot în latura de est, la etaj, unde au fost casele domneşti compuse din săli mari frumos boltite, cu calote sferice pe arcade lungi, sprijinite pe monumentale coloane de piatră, sculptate la căpiţele şi baze, acum este expusă o interesantă şi valoroasă colecţie de obiecte şi icoane bisericeşti ale mănăstirii, un preţios tezaur cultural-naţional.