Acasa \ Destinatii si obiective turistice \ Satul Talmacel - sat romanesc traditional
Satul Talmacel - sat romanesc traditional
Localizare: Transilvania
Prima atestare a satului Tălmacel este dată in anul 1453, odată cu prima deplasare a regelui Ladislau al V-lea în această zonă, fiind menţionat după documentele acelei vremi, alături de Talmesch-ul săsesc si Tălmăcelul românesc, acest lucru datorându-se probabil faptului că denumirea întregii zone cuprinsă între Cibin – Râul Sadu şi pârâul Tălmăcelului, saşii fiind aşezaţi între Cibin şi Râul Sadu, iar românii între Râul Sadu si pârâul Tălmăcel.
Tot pentru prima dată apare în aceste documente şi satul “Plopi”. În ceea ce priveşte data apariţiei în istorie a localităţii Tălmăcel, sursele istorice săseşti nu amintesc o dată precisă, poate şi datorită faptului că până prin anul 1650 tălmăcenii nu au fost trecuţi în nici o evidenţă ca fiind datori faţă de Universitatea Săsească. Aceasta ar duce la o primă concluzie că până în jurul anului 1500 locuitorii Tălmăcelului erau reprezentaţi în faţa fiscului de către saşi, ceea ce arată că aceştia au convieţuit mult timp împreună.
Deosebit de interesant apare în Diploma lui Ladislau din 1453 numele localităţii “Plopii”, care aproape toţi care au cercetat zona nu au putut identifica locul pe care se găsea. Cel mai probabil, această aşezare se găsea undeva pe comunicaţia Boiţa – Tălmăcel– Sadu, pe terenul care azi se numeşte Plopii Mari si Plopii Mici din teritoriul satului Tălmacel, la 2 km depărtare de actuala vatră a satului, pe valea Tălmăcuţului.
Denumirea de Tălmăcel apare pentru prima oară în documentele timpului în anul 1488, ca un sat de 10 familii, în comparaţie cu Boiţa care avea 23 şi Răşinari 62 de familii. Cifrele par a fii deosebit de mici, acestea fiind probabil acele familii care plăteau dări la stat sau care se aflau în slujba familiilor aristocrate săseşti.
Cu timpul, populaţia satului Tălmăcel a crescut în mod continu reuşindu-se construirea unei biserici a comunităţii române din această zonă în anul 1784.

Vezi pensiuni din aceasta zona
Gura Raului Pret: 150 RON
Orlat Pret: 8 RON
Sibiel Pret: 7 RON
Cisnadioara Pret: 36 RON
Sibiu Pret: 170 RON
Obiective Turistice
Vezi si alte destinatii
Muntii Sureanu
Muntii Sureanu fac parte din grupa carpatica situata intre Olt si Jiu. Ca limite ...

Sirnea
Sirnea, veche asezare de pastori, primul sat turistic din Romania, ofera o ...

Parcul National Muntii Calimani
Parcul National Muntii Calimani, situate in vestul Carpatilor Orientali, se ...

Parcul Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina
Situat in nord-vestul muntilor Sureanu in Carpatii Meridionali, Parcul Natural ...

Sarmizegetusa Regia
Fosta capitala a Daciei preromane, Sarmizegetusa Regia este situata in judetul ...

Sarmizegetusa Ulpia Traiana
Situata pe actualul teritoriu al comunei Sarmizegetusa in judetul Hunedoara, ...

Jibou
Jibou este un oraş în judeţul Sălaj, Transilvania, România, de ...

Turda
Turda s-a dezvoltat mai ales pe partea stânga a râului Arieş. Altitudinea ...

Cetatea Rasnov
Numele antic al Rasnovului este “Kumidava”, orasul fiind amintit cu acest nume de ...

Arieseni
Este situat la 950 m altitudine, fiind punct de plecare în traseele de ...

Prejmer - Cetate Taraneasca
Aşezarea adăposteşte o remarcabilă biserică gotic ...
Aşezarea adăposteşte o remarcabilă biserică gotic ...
Satul Talmacel - sat romanesc traditional
Prima atestare a satului Tălmacel este dată in anul 1453, odată ...

Targu Mures
Traditiile multiculturale si convietuirea mai multor confesiuni religioase ...

Singeorz Bai
Singeorz-Bai este un oras situat in partea de nord a Romaniei, in judetul ...

Poiana Brasov
Poiana Braşov este o staţiune pentru sporturile de iarnă din ...

Afisari: 2139
Cele mai cautate
- Alege zona geografica
- Banat
- Bucovina
- Crisana
- Dobrogea
- Maramures
- Moldova
- Muntenia
- Oltenia
- Transilvania
- Cazare pensiuni
- Cazare pensiuni Sibiu
- Cazare pensiuni Brasov
- Cazare pensiuni Cluj
- Cazare pensiuni Bran
- Cazare pensiuni Sinaia
- Cazare pensiuni Moeciu
- Cazare pensiuni Iasi
- Cazare pensiuni Busteni
- Cazare pensiuni Timisoara
Parteneri: Anul Bucovina |
Retete culinare |
Mersul Trenurilor |
Sighisoara Transilvania |
Sport Extrem |
Askmen |
Studentie |
Informatii Delta |
Harta-turistica
Statiunea Montana Ranca |
Ropedia
© 2004 - 2008 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate. Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice,
oferte speciale, rezervari online. Utilizand acest serviciu inseamna ca sunteti de acord cu
Termenii si conditiile de utilizare.