Acasa \ Destinatii vacanta \ Mamaia

Mamaia

Localizare: Dobrogea



Apasati pe imagini pentru vizualizare
Mamaia este o staţiune turistică de vară pe malul vestic al Mării Negre. Este situată în nordul oraşului Constanţa, România. Mamaia nu este o localitate de sine stătătoare ci un cartier al Constanţei cu foarte puţini locuitori permanenţi (sub 50), fiind însă suprapopulată pe parcursul verii. Construcţia unor ansambluri rezidenţiale, care se desfăşoară în prezent pe malul lacului Siutghiol, va schimba probabil aceasta stare de fapt.
Mamaia este o fâşie de pământ între Marea Neagră şi lacul Siutghiol cu o lungime de 8 km, însă o lăţime de doar 300 m. Plaja foarte lungă, cu o lăţime de până la 250 m este acoperită cu un nisip foarte fin. De-a lungul acesteia se află mai multe magazine, restaurante, terase, cluburi şi discoteci.
Istorie
Primele construcţii din amplasamentul actual al Mamaiei s-au construit în 1906 şi constau din cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foişor şi o punte care înainta în mare. Inaugurarea a avut loc pe 22 august 1906, construcţiile fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont, în urma extinderii portului către plajele existente în Constanţa şi a mutării "băilor de mare" într-o altă locaţie, respectiv actuala Mamaia. Pentru a înlesni accesul turiştilor către Mamaia (sau ceea ce acum înseamnă zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa şi staţiune se montează o linie de cale ferată pe traseul pe care astăzi se află Bulevardul Mamaia. Aceste construcţii au reprezentat centrul activităţilor turistice până la dispariţia lor într-un incendiu în 1920. Imediat după încheierea Primului Război Mondial, staţiunea se dezvoltă şi începe amenajarea ei, odată cu construirea rezidenţei de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1925 se construieşte Cazinoul iar în anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă. Primul hotel în adevăratul sens, a fost Rex (1936), iar abia în 1957 apare şi Bucureşti (actual IAKI), care şi astăzi reprezintă mândria Mamaiei. În era comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcţii fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportat avalul de turişti atraşi de nisipul fin. Dezvoltarea staţiunii a fost în două etape : între 1959 - 1965 s-a dezvolatat partea sudică, începând cu hotelul Parc, iar partea nordică a fost ridicată în mare parte în timpul lui Ceauşescu, adică între 1982 - 1985.
Atracţii
Principalele atracţii ale Mamaiei sunt Satul de Vacanţă, parcul de distracţii Aqua Magic şi telegondola. Radio Vacanţa este postul de radio al staţiunii, care emite în fiecare an din mai până în octombrie, începând cu anul 1966 în cinci limbi (română, engleză, franceză, germană şi rusă) în toate staţiunile de pe coasta românească a Mării Negre. În fiecare an, în timpul verii, în această staţiune se desfăşoară Festivalul muzicii uşoare de la Mamaia.


Condiţiile de cazare sunt foarte bune, majoritatea hotelurilor fiind recent modernizate. În total staţiunea poate caza 20 de mii de turişti simultan în peste 60 de hoteluri de până la 5 stele. Condiţiile naturale sunt excelente: plaje întinse şi pline de nisip, briză plăcută şi apa mării caldă. Plaja este ideală începând cu mijlocul lui mai şi terminând cu septembrie târziu, când temperaturile medii depăşesc 25 de grade Celsius. Apa este caldă până spre sfârşitul toamnei.

Vezi si alte destinatii
Turda
Turda s-a dezvoltat mai ales pe partea stânga a râului Arieş. Altitudinea ...
Campina
Amplast într-un adevărat amfiteatru natural, Municipiul Câmpina este ...
Sulina
Sulina este un oraş şi un port liber în judeţul Tulcea, ...
Nehoiu
Asezat la poalele Muntilor Buzău, cu o suprafata de 112,75 Kmp.si aproape 13 ...
Azuga
Orasul-statiune Azuga este situat pe Valea Prahovei (jud. Prahova) intre ...
Comuna Rucar
Comuna Rucar din judetul Arges este situata pe extremitatea sudica a ...
Valea Cernei
Situata in judetul Caras-Severin, Valea Cernei (cu un peisaj decupat din basm) ...
Crisan - Delta Dunarii
Crisan este localitatea in care se bifurca, cel mai adesea, majoritatea ...
Lepsa
Situata pe DN 2D la circa 75 km de orasul Focsani, de-a lungul riului Putna, intr-o ...
Rasnov
In partea superioara a Tarii Barsei la circa 15 Km de orasul Brasov, pe vechiul drum ...
Botiza
Botiza este situata pe Valea Botizei, afluent al raului Iza. Prima datare este ...
Sirnea
Sirnea, veche asezare de pastori, primul sat turistic din Romania, ofera o ...
Horezu
Aici suntem în mijlocul judeţului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii şi ...
2 Mai
2 Mai este situat intre Vama Veche la sud (6km ) si orasul Mangalia (5 km ) la nord. La 2 ...
Arieseni
Este situat la 950 m altitudine, fiind punct de plecare în traseele de ...
Prejmer - Cetate Taraneasca
Aşezarea adăposteşte o remarcabilă biserică gotic ...
Satul Talmacel - sat romanesc traditional
Prima atestare a satului Tălmacel este dată in anul 1453, odată ...
Oltenia de sub munte
Zona turistică denumită “Oltenia de sub munte, care cuprinde şi ...
Valea Oltului
Pe Valea Oltului se gasesc numeroase puncte de atractie turistica. Statiunile ...
Tara Oasului
Una dintre cele mai cunoscute şi atractive zone de interes turistic este ...
Targu Mures
Traditiile multiculturale si convietuirea mai multor confesiuni religioase ...
Cap Aurora
Situata pe un promontoriu pietros, Cap Aurora este cea mai tânara statiune de pe ...
Singeorz Bai
Singeorz-Bai este un oras situat in partea de nord a Romaniei, in judetul ...
Targu Ocna
Orasul Targu Ocna este atestat documentar de sase secole. Credinta, eroismul si ...
Cazanele Dunarii
Cazanele - portiune din defileul Dunarii intre Dubova si Ogradena, formata din ...
Slanic Prahova
Statiunea balneoclimaterica Slanic Prahova este situata la 400 m altitudine. ...
Staţiunea balneoclimaterică Buziaş
Staţiunea Buziaş se găseşte la est de Timişoara, pe ...
Poiana Brasov
Poiana Braşov este o staţiune pentru sporturile de iarnă din ...
Mamaia
Mamaia este o staţiune turistică de vară pe malul vestic al ...
Campulung Moldovenesc
Împrejmuit ca o fortăreaţă de coline semeţe, ...
Voineasa - statiune de odihna si tratament
Voineasa este o statiune de odihna si tratament de importanta nationala, ...
Timisoara
Aflata in locul de intalnire a unora dintre cele mai importante rute comerciale ...
Cluj Napoca
Resedinta judetului Cluj, unul dintre cele mai importante centre în perioada ...
Baile Herculane
Baile Herculane este cea mai veche statiune din Romania si una dintre cele mai ...
Baile Felix
Statiunea Baile Felix este situata in partea de nord-vest a Romaniei, in judetul ...
Gura Humorului
Oras asezat in depresiunea intramontana cu acelasi nume, dezvoltata la ...
Comarnic
Comarnic este un oras din judetul Prahova, situat in zona de contact a ...
Muntii Ciucas
Masivul Ciucaş este o unitate de relief din cadrul Carpaţilor de ...
Sighisoara
Sighişoara, oraş monument protejat de UNESCO din anul 1999, inclus pe ...
Baile Olanesti
Statiunea Baile Olanesti este una dintre putinele localitati din tara care ...
Parcul Naţional Retezat
Parcul Naţional Retezat a fost creat in 1935, fiind primul parc ...
Legendarul Ceahlau
Legendarul Ceahlau, \"Olimpul Moldovei\", ocupa pozitie centrala in lantul ...
Ieud - istorie si traditie
Ieudul, straveche asezare a Maramuresului, tinut istoric si legendar, este ...
Paltinis
Statiunea Paltinis este situata in centrul Romaniei (judetul Sibiu), pe coasta ...
Crisana
Crisana este o zona cu o bogatie, arhitecturala, religioasa si folclorica ...
Vatra Dornei
Oras in nordul Romaniei (Judetul Suceava), aflat la confluenta raurilor Dorna si ...
Delta Dunarii
La capatul celor 2800 km pe care îi strabate de la izvoarele din Muntii Padurea ...
Statiunea Montana Ranca
Statiunea Ranca este situata la altitudinea de 1600 m,fiind in plina dezvoltare, ...
Lacul Rosu
O regiune unica in lume unde padurile de brazi vesnic verzi, aerul curat si ...
Cheia - la poalele Ciucasului
Statiune de odihna si tratament de importanta nationala, accesibila in toate ...
Parcul National Apuseni
Muntii Apuseni reprezinta una din cele mai intereseante destinatii turistice ...
Sibiu si Marginimea Sibiului
Sibiul, leagan al civilizatiei sasesti pe meleagurile noastre, se învecineaza ...

Afisari: 3114


Etno Rustica
Forum Infopensiuni.ro

Destinatii si sugestii de vacanta
Poiana Brasov Poiana Braşov este o staţiune pentru sporturile de iarnă din România, fiind o atracţie turistică de renume internaţional, şi un cartier al municipiului Braşov. Ea dispune de 12 pârtii de schi cu grade diferite de dificultate, terenuri de sport, un lac, discoteci, baruri şi restaurante. Cazarea este asigurată în hoteluri de lux, pensiuni, vile sau cabane. De asemenea, în Poiană se află o staţie de ambulanţă şi una de poliţie precum ...
» vezi detalii
Obiective turistice
BURSA si FORUM-ul de TURISM BALNEAR In perioada 1-4 octombrie a.c. se va desfasura la Brasov, in cadrul Complexului Aro-Palace, cea de a patra editie a BURSEI si FORUM-ului de TURISM BALNEAR. Aceasta manifestare s-a inscris ca un eveniment specializat, ce a trezit interesul comunitatii de afaceri din turism, indeosebi a celor care activeaza in sectorul de turismul balnear. Evenimentul este inscris in Calendarul oficial al Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT) si al Asociatiei Europene a ...
» vezi detalii
Cele mai cautate

Oferte cazari, ski, paste 2008 , sejururi circuite  si vacante oriunde in lume


Cuvinte cheie
turistic   natural   munte   pensiune   confort   acces   ferin   casa   pensiunea d   munti   conditii   gratar   camera   camere   apartament   cazare   parcare   pensiunea   modern   adina   telefon   valea   bucur   dotari   obiective   vacanta   construct   rustic   stele   comuna  
Cazare Apuseni  Cazare Bran  Cazare Brasov  Cazare Bucovina  Cazare Busteni  Cazare Ceahlau  Cazare Cheia  Cazare Gura Humorului  Cazare Horezu  Cazare Iasi  Cazare Maramures  Cazare Poiana Brasov  Cazare Predeal  Cazare Sibiu  Cazare Simon  Cazare Sinaia  Cazare Timisoara  Cazare Valea Prahovei  Pensiuni Azuga  Pensiuni Baile Felix  Pensiuni Banat  Pensiuni Bucovina  Pensiuni Cluj  Pensiuni Constanta  Pensiuni Cristian  Pensiuni Delta  Pensiuni Moldova  Pensiuni Timisoara  Pensiuni Transilvania  Pensiuni Tulcea  Pensiuni Vatra Dornei 

Sunt 20 vizitatori online