Pensiunea Cartref 3*** Saschiz

Pensiunea Cartref 3*** din Saschiz

Capacitate totala: 14 locuri in 7 camere
Adresa : Com. Saschiz, Str. Principala nr. 433, jud. Mures
0745.981.140 4624
10 /10
Pensiunea Cartref 3***
Nota bazata pe 1 Comentarii

Descriere Pensiunea Cartref 3***

Dragi prieteni,

ISTORICUL CASEI SI FACILITATILE OFERITE

Ne bucuram ca ati ales sa ne fiti oaspeti in pensiunea Cartref, care speram sa fie o casa primitoare pentru dumneavoastra, asa cum v-ati dorit.

Numele pensiunii, Cartref, inseamna in Tara Galilor de unde vine unul dintre investitori, "casa primitoare".

Casa in care va aflati este veche de peste o suta de ani (din 1909) si a fost construita de mesterul tabacar sas Rether si sotia sa Dorotheea. Casa a fost restaurata prin metodele si cu materialele traditionale folosite de sasi la constructii, pastrandu-se pe cat posibil tamplaria albastra tipic saseasca, incuietorile mestesugite de la inceputul secolului XX si mobilierul din lemn masiv. Apa de la chiuveta este potabila si provine din reteaua de alimentare a comunei.

Ziua de cazare incepe la ora 14.00 si se termina la ora 12.00 in ziua urmatoare.
MICUL DEJUN SI CELELALTE MESE
Puteti sa serviti micul dejun intre orele 7.30-10.00, din produse traditionale, sau puteti sa va relaxati cu diverse jocuri, in ?Pivnitele Dorotheei? ori puteti savura o cafea, limonada,un ceai si o bucata de prajitura sau compot de casa in ?Sopronul lui Rether?, din curte, langa indragitul sau butoi de vin cu initialele sale, de unde puteti admira pe deal si ruinele cetatii taranesti ridicata in secolul XIV. La cerere puteti servi si celelalte mese pe zi pregatite de regula din specialitatile si dupa retetele locale sau puteti sa va bucurati de un gratar preparatcontra cost, la foc de lemne si carbuni, in gratarul din sopronul lui Rether.



RELAXARE SI TIMP LIBER
Pentru confortul dumneavoastra, am instalat televiziune prin cablu si internet wireless. Pe casa scarii veti vedea rafturi cu carti in romana, engleza si franceza ce constituie biblioteca noastra si pe care speram sa le cititi cu placere si daca doriti puteti sa si donati carti pentru biblioteca noastra.

Tot in pivnitele Dorotheei puteti sa cumparati si eventual sa savurati fie in pivnite, fie in sopronul lui Rether, apa minerala, bere, limonada si sucuri reci, cafea, ciocolata calda, ceai si capuccino si prajituri de casa.

Tot de aici pute?i cumpara suveniruri, gemuri, ceaiuri, zacusca si muraturi picante preparate de localnici din legumele gustoase din propriile gradini, folosind retete vechi de 100 de ani.

Daca doriti sa va conectati la internet si nu v-ati adus un calculator puteti folosi calculatorul nostru. Daca doriti sa va plimbati pe vechile drumuri ce leaga satele sasilor intre ele, puteti folosi gratuit cele2 biciclete de la pensiune sau puteti folosi hartile din sala de masa pentru identificarea obiectivelor turistice pe care doriti sa le vizitati per pedes.

Legenda spune ca in aceasta padure ce strajuieste livada noastra a fost spanzurat ultimul talhar din comunitate si ca silueta lui se poate vedea cand rasare luna plina dintre pinii din spatele gradinii. La poalele padurii veti putea sa va racoriti cu apa din izvorul natural Lebran, despre care, iarasi legenda spune, ca daca ai baut-o odata atunci te vei intoarce mereu la Saschiz.
Daca in drumul dumneavoastra spre padurea de pini, va fac pofta legumele sau fructele noastre, ce sunt tratate numai cu ingrasaminte naturale, va rugam sa va serviti!
Cei ce doresc sa scape de stressul cotidian, de internet, calculator si televizor pot petrece o zi la ? Stana lui Ionut? unde pot urmari si chiar invata tot procesul de la mulsul oilor pana la prepararea branzeturilor urmand ca apoi sa fie rasplatiti cu o masa ciobaneasca. La cerere putem sa asiguram transportul cu masina si caruta la ? Stana lui Ionut?.

Amatorii de ciclism pot admira natura mergand atat pe drumurile comunale din Saschiz si din imprejurimi cat si folosind pista de biciclete de 8 km amenajata intre satele Crit si Mesendorf din comuna Bunesti (la 20 km de Saschiz in directia spre Brasov).

Pentru orice informatie privind zona si posibilitatile de petrecere a timpului liber, inclusiv programele turistice recomandate de noi, precum si pentru orice problema legata de sejurul dumneavoastra la Pensiunea Cartref va rugam sa contactati administratorul si proprietarul pensiunii -Anca Dantes.

Aceste informatii precum si altele se regasesc si pe pagina noastra web: www.pensiunea-cartref.ro
ANIMALELE DIN GOSPODARIE
In curtea pensiunii traiesc 6 animale salvate de catre noi, si anume: pisicile Misu si Mitica, Galagie ce sunt prietenoase, sociabile si dornice de afectiune astfel incat va sugeram sa pastrati usile inchise la pensiune si mancarea sub ochi, pentru a nu va trezi in camere sau la masa cu oaspeti pofticiosi dar nepoftiti!
Va dorim o vacanta placuta la Pensiunea Cartref din Saschiz, strada Principala nr 433(E 60), Judetul Mures!

Anca si Catalin Gazdele dumneavoastra!
Ultima actualizare : 09.10.2018
Infopensiuni Parteneri
Infopensiuni.ro vă oferă pensiuni şi vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervări online.
© 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL.
Toate drepturile rezervate.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact  | Harta site