Cetatea Calnic

Cetatea Calnic vezi pe harta Cetatea Calnicvezi pe harta

Informatii despre Cetatea Calnic

Localizare: Transilvania > Calnic Subcategorie: Cetate

Cetatea Calnic
Cetatea Calnic
Apasati pe imagini pentru vizualizare
Cetatea ţărănească de la Calnic se situează în satul cu acelaşi nume, poziţionat între Sibiu şi Sebeş, în judeţul Alba, şi este cunoscută ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase monumente arhitecturale româneşti.

Farmecul fortificaţiei constă în îmbinarea stilului arhitectural specific reşedinţelor nobiliare cu elementele caracteristice fortificaţiilor comunităţii săteşti libere.

Aceasta îmbinare se explică prin istoria cetăţii. Până pe la 1430, fortificaţia de la Calnic era cunoscută ca fiind reşedinţă a seniorilor saşi. Iniţial avea un turn mare în care se şi locuia, unul de apărare şi turnul porţii, toate legate de ziduri în formă ovală.

Ulterior, a fost cumparată de ţăranii din localitate, care i-au adăugat noi ziduri, au întărit turnul porţii şi au ridicat o capelă în curtea interioară.

Apoi, în secolul al XVI-lea, Cetăţii Calnic i-au fost aduse alte îmbunătăţiri. Astfel, a fost construită cea de-a doua incintă, care a dus la supraetajarea donjonului, transformat ulterior într-un simplu turn de apărare, cu două niveluri şi o înălţime de peste 20 de metri. Tot atunci au fost ridicate şi cămăruţe pentru provizii de-a lungul zidurilor.

Mult mai târziu, dupa Al Doilea Război Mondial, Cetatea Calnic a fost restaurată cu ajutorul statului.

Ca urmare a cercetărilor arheologice făcute în zonă şi graţie valorii istorice a cetăţii şi stării bune de conservare în care se află, fortificaţia de la Calnic a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

De-a lungul timpului, în cetate au fost organizate o serie de evenimente ce constau în expoziţii documentare şi de artă.

Ulterior, capela s-a transformat într-o aulă ce găzduieşte colocvii, concerte de orgă, audiţii de muzică medievală, renascentistă sau barocă, simpozioane şi conferinţe.

Foarte aproape de cetate se află şi casa parohiala evanghelică, ridicată din secolul al XVI-lea. Actualmente, aceasta s-a transformat în bibliotecă documentară.

Mai sus de casa parohială se înalţă biserica mare a saşilor, care a fost construită de comunitatea săteasca şi a fost poziţionată în mijlocul cimitirului.

Astăzi, în Cetatea Calnic se organizează o serie de activităţi educaţionale ce constă în tabere de creaţie cu participare internaţională, cursuri de vară ce vizează istoria artei şi nu în ultimul rând manifestări ştiinţifice.


Cetatea Calnic este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Ti-ar placea sa vizitezi Cetatea Calnic ? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de cazare Calnic

Coordonate GPS: 45.5349,23.391264




Vezi si alte obiective turistice din Calnic

Cetatea Taraneasca din Calnic reprezinta resedinta greavilor sasi de aici, mentionati inca din anul 1267. Aceasta cuprindea prima incinta, un edificiu patrulater sub capela actuala, istoricii presupun


Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor. Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre acest site.

© 2004 - 2024 SC InfoTurism Media SRL. Toate drepturile rezervate.
Infopensiuni.ro va ofera pensiuni si vile din toate zonele turistice, oferte speciale, rezervari online.
Termenii si conditiile de utilizare | Politica de Confidentialitate | Politica de Cookie-uri | Legislatie | Contact  | Harta site